24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

3 + 4 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Adrian Nastase poate fi transferat in penitenciar luni

Medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală vor decide, luni, dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase îi permite acestuia să fie transferat în penitenciar, hotărârea urmând să fie luată la solicitarea Poliţiei,

Reamintim faptul ca Monica Macovei (fost procuror in perioada comunista) a declarat ca "are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie."

Pentru braileni, este bine de stiut ca eminentul medic (doctori avem foarte multi in economie sau drept, facuti la "apelul bocancilor") Serban Bradisteanu a fost achitat in procesul la care face referire Monica Macovei.

Lasa-ne Duduie ! Potrivit DEX: "duduie inseamna domnisoara" !

Asistam la declaratii aberante ! Cum ca Nastase este vizitat zilnic de prieteni, colegi de partid si mai ales de familie, in masura in care el este sub mandatul ordinului de executare al pedepsei!

Asistati la o intoxicare cu stiri ordinare (ordinar inseamna obisnuit, de zi cu zi)? Nimeni din familia sau prietenii lui Adrian Nastase, nu le-a calcat piciorul in sectia de terapie intensiva de la Floresca.  Faptul ca membrii familiei au fost de mai multe ori la spital, insa nimeni nu are o dovada certa ca ar fi intrat la Adrian Nastase (martori pot fi politistii care conform legii pazesc intrarea din salonul unde se afla A. Nastase) nu inseamna ca acestia au si intrat in salonul in care se afla fostul prim ministru.

Nu uitati, ca Ecaterina Andornescu a declarat ca desi " am intrat in spitalul Floreasca cu gandul de a il vedea pe Adrian nastase, nu am reusit acest lucru datorita personalului MAI care pazeau intrarea".

Dar daca au avut  acces in alte conditii decat cele ale unui detinut, atunci toti trebuie sa plateasca (aici ma refer la organele statului)!

Noi credem ca dat fiind nivelul de dotare al actualului sistem de sanatate din Romania (cati dintre noi nu mergem cu mancare sau medicamente la cei dragi aflati in spital) membrii familie Nastase au dreptul sa ii duca orice doresc, poate mai putin sa il viziteze.

Citeste si ...


 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 



 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

 

Modele
ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.