24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

8 + 7 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Caruta strivita de rotile unui tractor

Vineri, la orele 12 :40, S.Ion a sesizat la Poliţie faptul că, la intersecţia străzilor Morii cu Soarelui, din satul Custura, comuna Racoviţa, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca au stabilit că S.Ion (36 de ani), din comuna Măxineni, în timp ce conducea tractorul în acea intersecţie a intrat în coliziune laterală cu atelajul hipo condus de P.Dinu (46 de ani), din comuna Râmnicelu, satul Mihail Kogălniceanu, care se deplasa pe strada Morii şi care nu i-a acordat prioritate de dreapta.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoara a minorei P.Ionica (16 ani), care se afla în căruţă. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.






 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 



 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

 

Modele
ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.