24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

4 + 0 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comerciant reclamat pentru inselaciune la cantar

Sâmbătă, la orele 9 :00, J.Costel (30 de ani), din Brăila, a reclamat la Poliţie faptul că a cumparat din Piaţa Bărăganu, situată pe Şoseaua  Focşani, cantitatea de 750 kg de struguri, iar cand a ajuns acasă a realizat că a fost înşelat la cântar.

Poliţiştii l-au identificat pe vânzător, M.Marcel (47 de ani), din satul Slimnic, comuna Tâmboieşti, judeţul Vrancea, iar în urma recântăririi cantităţii de struguri, efectata pe un cantar metrologic, a rezultat cantitatea reală de 623 de kg, înregistrăndu-se, astfel, o diferenţă 127 de kg mai puţin. Prejudiciul este de 127 de lei şi a fost recuperat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de înşelăciune la măsuratoare, conform prevederilor Art.296 din Cod Penal.

De asemenea, întrucat acesta nu poseda documente de provenienţă pentru cantitatea de 928 kg de struguri pe care o mai avea, a fost sancţionat contravenţional şi marfa a fost ridicată în vederea confiscării.






 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 



 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

 

Modele
ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.