24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

5 + 5 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Inselaciune si fals in declaratii legate de un titlu de proprietate

Politistii trebuie sa clarifice situatia. La data de 13 martie a.c., o societate comercială din Bucureşti a depus plângere penală la Postul de Poliţie Comunal Jirlău, împotriva lui S.G. (56 de ani), din localitatea Jirlău, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.

La data de 8.07.2008, societatea în cauză a cumpărat de la cel reclamat suprafaţa de 3 ha, aflată în extravilanul comunei Galbenu, contra sumei de 9.600 de lei, întocmindu-se în acest sens promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, la un birou notarial din oraşul Făurei. Ulterior, persoana vătămată a constatat că titlul de proprietate, în baza căruia s-au întocmit actele notariale, era nul din anul 2002.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt desfăşurate cercetări pentru clarificarea situaţiei de fapt.





 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 



 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

 

Modele
ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.