24 Martie :



Mariana Nicolesco Braila si Festivalul Hariclea Darclee
Privesc şi ascult cu infinită uimire şi admiraţie Masterclass-ul desfăşurat zilele acestea de Mariana Nicolesco – la Brăila sub egida Festivalului Hariclea Hartulari Darclee.
E ceva cu totul remarcabil la această femeie: felul cum ştie să adune, să cheme, să invite, să ispitească, să incite atâţia tineri interpreţi sub mantia ei maternă, ocrotitoare şi gingaşă, în pofida aparenţei de masivitate, să ţină în mână atîtea destine de solişti, să le ştie TOATE ROLURILE, pe de rost, în diferite limbi, să le dirijeze mişcările, atitudinile, expresia corporală, mimica, ambitusul, orice mişcare a lor, parcă dirijată în chip vizibil de o magiciană.
Dăscăliţa de voci, toate remarcabile, venite la Masterclass cu încredere, dăruire, curaj, spontaneitate, talent, răbdare este fenomenală. Ea îi conduce, face gesturi în aer, le ţine mâinile într-ale sale, fandează cu ei o dată, se mişcă, se învârte, îi ţine de umeri, de spate, de gât, de cap, aproape îi ţine în braţe şi, cu blândeţe şi fermitate în acelaşi timp, inepuizabilă, le explică acestora, cum să interpreteze cât mai aproape de perfecţiune, ariile din opere şi operete, canţonete, lieduri, oratorii şi orice altă formă de manifestare a artei lirice. Citeste tot articolul pe Confluente.ro
Adauga un comentariu pe facebook
Comentarii (0)
Ultimele anunturi
Ultimele anunturi