24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

6 + 6 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Modificari legislative privind deducerea TVA pentru carburantii auto

Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila informează că, începând cu 14 martie 2013, prin intrarea în vigoare a H.G. nr.84/2013 şi-au încetat aplicabilitatea prevederile punctului 46 alin.(3) din H.G. nr 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la justificarea deducerii T.V.A. pentru carburanţii auto achiziţionaţi pe baza bonurilor fiscale, indiferent de valoarea acestora, emise conform O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care erau ştampilate şi aveau înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului.
   
În contextul noilor prevederi, pentru orice achiziţii de bunuri şi servicii pe bază de bonuri fiscale emise în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.28/1999, deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, respectiv valoarea individuală, inclusiv T.V.A., nu este mai mare de 100 euro.
   
Deducerea taxei este permisă dacă furnizorul/prestatorul a menţionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. al beneficiarului.
Pentru a îndeplini condiţiile unei facturi emise în sistem simplificat bonurile fiscale trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii :
-data emiterii
-datele de identificare a persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile
-identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate.
-suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia.

Baza legală: art.155 alin.(11) si (20) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927/2003 ; pct.46 alin.(3) din H.G.nr.84/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.136/14.03.2013.





 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 



 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

 

Modele
ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.