24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

7 + 0 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Tanar incarcerat dupa ce a comis mai multe infractiuni

Joi, P. Daniel, din comuna Dudeşti, a reclamat la Poliţie faptul că localnicul P.Mitică (32 de ani), din satul Tătaru, comuna Dudeşti, în noaptea de 18 spre 19.10.2013, a pătruns fără drept în curtea sa şi a distrus o fereastră a locuinţei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei şi de la Postul de Poliţie Comunal Dudeşti s-a stabilit că suspectul a mers la locuinţa reclamantului, a pătruns în curte fără drept şi a adresat injurii membrilor familiei acestuia, a distrus una dintre ferestrele locuinţei, după care a părăsit curtea.

De asemenea, în noaptea de 23 spre 24.10.2013, la orele 22:30, aflat în stare de ebrietate, acesta a rupt scândurile din gardul vecinului său, pe o porţiune de 1,5 metri.

Continuându-şi activitatea infracţională, acesta a luat un cuţit de la domiciliul său şi a mers în sat pentru a-l agresa pe un localnic, însă nu a reuşit să-l prindă, după care a pătruns fără drept în curtea altui localnic.

Vineri, în baza probatoriului administrat, acesta a fost prezentat Judecătoriei Făurei cu propunere de arestare preventivă, dispunându-se pe numele lui arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea a două infracţiuni de violare de domiciliu, două infracţiuni de distrugere,  infracţiunea de port fără drept a armelor albe şi ameninţare.

Acesta a fost încarcerat în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.






 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 



 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

 

Modele
ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.