24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

7 + 2 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Vizita Altetei Regale Principele Radu al Romaniei la Braila

Astăzi, între orele 15.00 şi 18.00, vine la Brăila, într-o vizită oficială, Alteţa sa Regală Principele Radu al României.
   
La ora 15.00, la Prefectura Judetului Braila, Principele Radu al României se va întâlni cu Nicu Olteanu, prefectul judeţului, prof. Viorel Mortu, preşedintele Consiliului Judeţean şi dr. ing. Aurel Gabriel Simionescu, Primarul Municipiului Braila.
   
Vizita va continua la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", Muzeul Brăilei şi Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati".
   
Cu acest prilej este organizată în holul instituției expoziția „Familia Regală în colecțiile Bibliotecii”. De asemenea,  vor fi lansate Cărțile Regale, pe care brăilenii au posibilitatea să le achiziționeze.
   
Principele Radu desfășoară o intensă activitate de susținere a intereselor fundamentale românești, în interiorul și în afara țării. Calitatea sa de membru al Familiei Regale a fost dublată, timp de 6 ani, între 2002 și 2008, de cea de Reprezentant Special al Guvernului României.
   
Prin intermediul deselor vizite pe care le efectuează în țară, dar și prin intermediul cărților și conferințelor sale, Alteța Sa Regală este liantul dintre societatea românească și familia regală.

Ultima vizită a Princepelui Radu al României la Brăila a avut loc în luna iulie 2009.



 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 


 

Modele
ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.