24 Martie :



Statia de epurare Braila va fi deschisa in noiembrie 2011
Staţia de epurare din Brăila, proiect în valoare de peste 49 milioane de euro, care s-a realizat prin Programul ISPA, va fi deschisă oficial în luna noiembrie, după cum a declarat, vineri, primarul Aurel Simionescu.
"În momentul de faţă, s-au încheiat probele cu apă uzată, iar propunerea lor este ca, undeva în prima decadă a lunii noiembrie, să se facă deschiderea oficială. Specialiştii mi-au spus că este o staţie ultramodernă, comparabilă cu oricare altă staţie de acest gen din lume", a precizat Simionescu.
După ce staţia de epurare va fi dată în funcţiune, municipiul Brăila va fi primul oraş de pe porţiunea românească a Dunării care nu va mai deversa ape uzate în fluviu şi se va alinia normelor europene de mediu, care intră în vigoare din 2019. Există discuţii ca nămolul rezultat din filtrarea apelor uzate prin staţia de epurare, care va funcţiona la Brăila, să fie folosit ca îngrăşământ în agricultură.
"Va trebui însă ca acest nămol să fie tratat chimic şi probat mai întâi pe anumite parcele de pământ, să se vadă care este rezultatul. În funcţie de analizele chimice ale acelui nămol, teoretic, el ar putea fi folosit ca şi îngrăşământ la un grad de uscare mai mare", a afirmat Simionescu.
Sursa: administratie.ro
Adauga un comentariu pe facebook
Comentarii (0)
Ultimele anunturi
Ultimele anunturi